Incheiat

Nantes - Monaco. Pontul lui Nica

Acțiune

Tipsterul Nica ne propune un pariu cu o cotă de 1,47 la un meci din Ligue 1.

Nantes - Monaco. Pontul lui Nica

Nantes şi Monaco se vor confrunta miercuri, 29 noiembrie, de la ora 21.00, în etapa a 15-a din Ligue 1.

Gazdele ocupă locul al 5-lea şi aspiră la poziţiile de Europa League. Băieţii antrenaţi de Claudio Ranieri au început bine campionatul, dar vin acum după două eşecuri la rând în care au izbutit doar să marcheze: 1-4 la Paris cu PSG şi 1-2 la Rennes.

Nantes are o dorinţă imensă de a continua cu o victorie după aceste două deplasări consecutive nereuşite. Pe teren propriu, "canarii" n-au mai pierdut din luna august, bifând de atunci un egal şi 4 victorii (ultimele 4 meciuri acasă, cu Caen, Metz, Guingamp & Toulouse, din 2002 nu reuşise o astfel de serie pozitivă pe teren propriu).

Monaco ocupă locul al 3-lea, cu 29 de puncte, rămâne o echipă destul de solidă, dar nu mai are puterea să se lupte la titlu ca în sezonul trecut. Monaco vine tot după două meciuri în care nu a câştigat,  1-1 la Amiens şi 1-2 la Paris. Deci şi Monaco va merge la victorie la Nantes, iar partida se anunţă una deschisă, pentru că niciuna dintre combatante nu doreşte să bifeze al treilea meci consecutiv fără să câştige.

Gazdele îl au indisponibil pe fundaşul Coulibaly şi pe mijlocaşul rus Krhin. În schimb, Monaco are mai mulţi jucători incerţi, dar care ar putea juca, este vorba de Badiashile, Jovetic, Lemar şi A. Traore, dar toţi au şanse să evolueze.

Nantes nu a câştigat niciunul din ultimele 8 meciuri jucate cu Monaco în Ligue 1. Mai mult, în ultimele 6 partide cu Monaco, Nantes nu a reuşit să marcheze. O astfel de serie negativă Nantes nu o are  nici împotriva lui PSG şi este puţin probabil să se prelungească. Ar fi cea mai lungă serie de meciuri fără gol marcat pentru Nantes în istoria ei împotriva unei formaţii de Ligue 1.

5a1d805f3a9bb_1511882847.jpg

Ponturi
Nantes Total Goluri - Peste 0,5
Cf
Cote
1.47
Va fi acest pariu castigator?
Nantes Total Goluri - Peste 0,5
100%
14 voturi
Da
0%
0 voturi
Nu
Total voturi: 14

Bonusuri

Copy the token