Incheiat

Irlanda - Danemarca. Pontul lui Nica

Acțiune

Tipsterul Nica ne oferă o cotă de 1,70 la un meci de baraj pentru calificarea la CM 2018.

Irlanda - Danemarca. Pontul lui Nica

Irlanda și Danemarca se vor întâlni marți, 14 noiembrie, la Dublin, de la ora 21.45, în manșa a doua a barajului de calificare la Cupa Mondială din 2018. În urmă cu câteva zile, cele două formații au remizat la Copenhaga, scor 0-0.

În tur, a fost un meci dominat de danezi, care au avut superioritate la posesia balonului (68%), au expediat mai multe șuturi pe poartă (5-2) și au avut de patru ori mai multe pase reușite decât Irlanda (498 ale danezilor spre deosebire de cele doar 124 ale adversarei).

La irlandezi, revine David Meyler, care va evolua la mijlocul terenului. Aceasta ar putea fi singura noutate a selecționerului O’Neill, care ar putea folosi tot un sistem cu un singur vârf, chiar dacă joacă acasă, având în vedere valoarea adversarului și miza meciului.

În schimb, selecționerul Danemarcei, Aage Hareide, ar putea opera 2-3 modificări în unsprezecele de start.

Ambele echipe au defensive solide. Irlanda a primit doar 6 goluri în preliminarii, în timp ce Danemarca a încasat 8 goluri.

Ultimele 4 meciuri jucate zilele trecute în barajele de calificare la CM 2018 au fost încheiate cu scorul de 0-0. Precedentul fusese Suedia-Italia (1-0). Am avut așadar un singur gol marcat în cinci partide. Dacă și partida de miercuri seară de la Dublin s-ar încheia cu un scor ”alb”, ar fi al 5-lea meci fără gol, un lucru absolut inedit.

Casele de pariuri ne oferă cote generoase, am putea spune chiar uriașe, pentru un număr de goluri de minimum 2 sau 3 în acest meci dintre Irlanda și Danemarca. Este însă suficient ca una dintre selecționate să deschidă scorul în prima repriză pentru ca să se ajungă la un asemenea număr de goluri, deoarece oponenta nu mai are nimic de pierdut și va fi nevoită să atace.

Culmea este că, exceptând meciul din urmă cu câteva zile (0-0) și încă o remiză albă (din 1992), în precedentele confruntări dintre Irlanda și Danemarca s-a marcat destul de mult, după cum se poate vedea și în ilustrația de mai jos. Mai precis, în 14 meciuri jucate începând din 1956 s-au marcat 37 de goluri, în medie 2,64 pe meci.

Rezultatele meciurilor directe:


5a0a9ac47771a_1510644420.jpg

Echipele probabile:

                                               IRLANDA                                                DANEMARCA

5a0a9b1b37106_1510644507.jpg

Ponturi
Total goluri Peste/Sub - Peste 1.5
Cf
Cote
1.70
Ponturi pentru Fotbal
Va fi acest pariu castigator?
Total goluri Peste/Sub - Peste 1.5
90%
18 voturi
Da
10%
2 voturi
Nu
Total voturi: 20

Bonusuri

Copy the token