Incheiat

IF Elfsborg - IFK Goteborg. Pariul lui Nica

Acțiune
Tipsterul Intelbet Nica ne recomanda o cota de 1.55 la meciul dintre Elfsborg si Goteborg din campionatul Suediei.
IF Elfsborg - IFK Goteborg. Pariul lui Nica
IF Elfsborg şi IFK Göteborg se întâlnesc luni, 14 august, de la ora 20.00, în etapa a 20-a din campionatul Suediei.
 
Cele două echipe sunt vecine de clasament, Elfsborg ocupând poziţia a 9-a, în timp ce Goteborg se situează pe locul al 10-lea. Pentru gazde, este o dezamăgire situaţia în care se află echipa, având în vedere că în stagiunea trecută s-a clasat a cincea. 
Această formaţie vine după o serie de trei meciuri în care n-a reuşit să câştige (1-2 la Hammarby, 0-2 cu Sirius şi 2-2 cu Orebro). Partidele pe care le dispută generează de cele mai multe ori un număr mare de goluri. S-au înscris minimum 3 goluri la 4 din ultimele 5 meciuri jucate de IF Elfsborg.
La partida de luni, gazdelor le vor lipsi doi fundaşi, este vorba de Jonsson şi Radrup, ambii fiind accidentaţi. Alţi doi fotbalişti sunt incerţi, Dyer şi Frick, un mijlocaş şi un atacant.
 
IFK Göteborg, ca şi adversara ei, a avut evoluţii oscilante în actuala ediţie a campionatului, ceea ce au dus-o în jumătatea a doua a clasamentului, după ce anul trecut fusese a patra. Goteborg vine după o victorie cu 2-1 pe teren propriu în faţa formaţiei AIK Stockholm. În anterioarele trei partide jucate de Goteborg portarii au scos din plasă mingea de foarte multe ori, cu excepţia unei partide (1-0 cu Kalmar, 4-1 cu Norkoping, 2-2 cu Orebro şi 4-2 tot cu Orebro, datorită unei ciudăţenii în programarea partidelor din campionatul Suediei).
La meciul cu Elfsborg, va lipsi mijlocaşul bolivian Martin Smedberg-Dalence.
IFK Göteborg, la fel ca şi IF Elfsborg, are o mare dorinţă de a-şi redresa situaţia din campionat şi va aborda meciul de luni cu gândul la victorie.   
2,7 goluri s-au înscris în medie la meciurile jucate de IFK Göteborg în actualul campionat, în timp ce la partidele în care a fost implicată IF Elfsborg s-au marcat în medie 3,3 goluri.
Ponturi
Total goluri - Peste 2.5
Cf
Cote
1.55
Va fi acest pariu castigator?
Total goluri - Peste 2.5
67%
6 voturi
Da
33%
3 voturi
Nu
Total voturi: 9

Bonusuri

Copy the token