Ponturi pariuri: CS Universitatea Craiova - CSM Poli Iaşi (Liga 1 - Etapa 1)


14 iulie 2017, Drobeta Turnu Severin, Stadion: "Municipal", ora: 21:00
 

CS Universitatea Craiova

Conducerea clubului din Bănie a fost nemulţumită de parcursul echipei în play-off şi mai ales de eliminarea din semifinalele Cupei României cu FC Voluntari, astfel că nu l-a mai vrut pe antrenorul Gheorghe Mulţescu. A fost adus în schimb italianul Devis Mangia, care nu are un CV grozav, dar care poate schimba ceva în bine. "Alb-albaştrii" nu au pierdut niciun jucător important deşi au plecat A. Vlad, Mingote, Dumitraș, Bucurică, Jazvić, Manea şi Măzărache. Ultimii doi au fost împrumutaţi la Juventus București, ca să poată juca mai mult, în rest ceilalţi nu erau titulari. Lotul a fost întărit cu Spahija (Voluntari), Bărbuț (Poli) şi Mihai Roman (Petah Tikva) şi, faţă de cel din sezonul precedent este un pic mai bun. Totuşi ar fi fost bine să fi venit mai mulţi jucători, pentru că Ştiinţa va participa în premieră în Europa League.
 
CS Universitatea Craiova a avut rezultate slabe în meciurile amicale, câştigând doar cu SC Schwaz şi fiind învinsă de ŢSKA Sofia, Ludogoreţ Razgard, FK Ufa şi Dinamo Kiev. Rezultatele din partidele amicale contează mai puţin, important va fi ce va face CSUC în meciurile oficiale. Craiova va juca vineri la Turnu Severin cu CSM Poli Iaşi şi în mod normal ar trebui să înceapă sezonul cu o victorie, ţinând cont de ce s-a întâmplat în lotul moldovenilor.
 
Până acum oltenii au jucat pe teren propriu de 4 ori cu ieşenii. În prima întâlnire au pierdut cu 0-1, apoi au câştigat de 3 ori la rând cu 2-0, 3-2 şi 2-0. Cu toţii aşteaptă inaugurarea noului stadion, însă până atunci craiovenii vor mai juca meciurile de acasă la Turnu Severin sau Piteşti. Suporterii Universităţii au aşteptări mari de la jucători, dar şi de la tehnicianul Devis Mangia. Obiectivul Craiovei în disputa cu CSM Poli Iaşi este clar, să obţină cele 3 puncte, dar să facă şi spectacol.
 
★ CS Universitatea Craiova a încheiat sezonul cu 2 înfrângeri consecutive
 
★ CSUC nu a remizat niciodată acasă cu CSM Poli Iaşi
 
★ Oltenii au câştigat un singur punct în ultimele 5 meciuri de acasă
 
★ Accidentaţi: Marković
 
★ Suspendaţi: -
 
★ Următorul meci va fi acasă cu Concordia Chiajna
 
Echipa probabilă
 
Calancea
Dimitrov, Barthe, Kelić, Briceag
Mateiu, Screciu
Băluță, Gustavo, Bancu
A. Ivan
 
Antrenor: Devis Mangia -nou-
 

CSM Politehnica Iaşi

CSM Poli Iaşi a avut un parcurs excelent în play-out unde nu a pierdut niciun meci în 14 etape, având 7 victorii şi 7 egaluri. Apărarea a fost punctul forte al "alb-albaştrilor, care au primit doar 5 goluri în 14 etape. Din păcate frumoasa echipă a ieşenilor s-a destrămat în această vară... Au plecat Caparco, Grahovac, Voicu, Ciucă, Țigănașu, Sato, Ciucur, Mitić, Târşa, Ştefănescu, V. Gheorghe, Sténio Santos şi Golubović. În schimb au venit foarte mulţi străini de mâna a doua, de care nu a auzit nimeni Koșelev, Kelava, Tiago Almeida, Eridson, André Marques, Vremea, Kizito, Pedro Mendes, Tengarrinha, Platini şi Tito, a revenit Boiciuc după un împrumut şi doi jucători, Andrei Sin şi Ionuţ Cioinac, de la retrogradatele ASA Târgu Mureş şi Pandurii Târgu Jiu. A fost mazilit şi antrenorul Eugen Neagoe, care a fost aruncat ca un gunoi, deşi a avut rezultate foarte bune, fiind înlocuit cu Flavius Stoican.
 
Ieşenii nu prea au avut bani ca să facă stagiul de pregătire în Austria, Olanda, slovenia, etc, aşa că l-au făcut în Republica Moldova şi... acasă. Au jucat mai multe partide amicale Petrocub Hâncești, Zaria Bălţi, Sherif Tiraspol de două ori, Ştiinţa Miroslava şi Dacia Unirea Brăila. pentru tehnicianul Stoican nu au contat rezultatele, ci să omogenizeze lotul, care era complet remaniat faţă de sezonul trecut. Fostul antrenor al Pandurilor are nevoie de timp pentru a construi o echipă competitivă, însă în Liga 1 dacă nu ai rezultate, nimeni nu are răbdare.
 
Gruparea din Copou porneşte cu şansa a doua în meciul cu Craiova. Moldovenii au ca dezavantaje drumul lung de la Iaşi la Turnu Severin, 731 de kilometri şi lotul neomogen, iar ca avantaj faptul că oltenii nu-i cunosc deloc. CSM Poli Iaşi nu poate avea pretenţii pe terenul Craiovei, dar cu siguranţă va lupta pentru un rezultat de egalitate. Flavius Stoican a reuşit la Pandurii, cu jucători şi mai slabi, să facă o echipă, însă nu juca spectaculos şi avea un stil defensiv. Ieşeni vor juca la 0-0 cu Craiova, dar ca să poată obţine un punct au nevoie să înscrie măcar un gol, pentru că e greu de crezut că oltenii nu vor marca în 90 de minute...
 
★ CSM Politehnica Iaşi are 15 meciuri consecutive fără înfrângere
 
★ Ultimele 8 meciuri din deplasare ale ieşenilor au fost de sub 2,5 goluri
 
★ Moldovenii au pierdut ultima dată în deplasare pe 20.02.2017, 1-2 cu ACS Poli Timișoara
 
★ Accidentaţi: -
 
★ Suspendaţi: -
 
★ Următorul meci va fi acasă cu Gaz Metan Mediaș
 
Echipa probabilă
 
Koșelev
Tiago Almeida, Mihalache, Frăsinescu, Panţâru
Cioinac, Pedro Mendes
Danale, Spătaru, Platini
A. Cristea
 
Antrenor: Flavius Stoican -nou-
 

Pont recomandat: Ambele echipe înscriu, NU, cota 1.57. Pariază acum!
 

DATA COTA MIZA PROFIT NET Status
1.7.2017 1,53 100 -100 Necâştigător
1.7.2017 1,74 100 74 Câştigător
2.7.2017 1,83 100 83 Câştigător
3.7.2017 1,80 100 80 Câştigător
3.7.2017 1,50 100 -100 Necâştigător
4.7.2017 1,70 100 70 Câştigător
4.7.2017 1,44 100 44 Câştigător
5.7.2017 2,02 100 -100 Necâştigător
5.7.2017 1,57 100 57 Câştigător
6.7.2017 1,91 100 -100 Necâştigător
6.7.2017 1,41 100 41 Câştigător
7.7.2017 1,75 100 75 Câştigător
8.7.2017 2,20 100 -100 Necâştigător
8.7.2017 1,71 100 71 Câştigător
10.7.2017 1,75 100   În aşteptare
11.7.2017 1,57 100   În aşteptare
         
TOTAL     95