Juventus, o viitoare forta a Europei?

Faptul ca Juventus este o forta in Italia nu surprinde pe nimeni, avand in vedere seriozitatea cu care echipa a fost tratata si achizitiile inteligent facute de fiecare data de catre oficialii juventini. Intern, Juventus nu pare a avea probleme cu niciuna dintre restul echipelor italiene, reusind sa castige campionatul in fiecare din ultimii 5 ani si cupa in ultimii doi ani. In Champions League insa, Juventus nu a parut a fi o forta in ultimii ani, in ciuda faptului ca in sezonul 2014/2015 a ajuns pana in finala, unde a fost invinsa de Barcelona.

 

Transferurile facute pe bani multi din aceasta vara au un scop anume: castigarea celei mai importante competitii inter-cluburi din lume. Juventus a incercat sa isi betoneze fiecare post problematic, in eventualitatea unui parcurs lung in competitia europeana, precum si pentru a-si apara cu succes titlul intern.

 

La capitolul plecari, doar doua dintre acestea par a fi notabile: rascumpararea lui Alvaro Morata de catre Real Madrid si revenirea lui Juan Cuadrado la Chelsea, dupa ce in sezonul trecut a fost imprumutat in Italia. Italienii s-au asigurat insa ca aceste plecari nu vor fi simtite deloc, achizitionand fotbalisti deja consacrati sau cu un viitor stralucit in fata.

 

Astfel, torinezii i-au transferat pe tanarul Marko Pjaca de la Dinamo Zagreb, care joaca pe postul de aripa stanga, cat si pe golgheterul sezonului trecut de Serie A, Gonzalo Higuain, pentru care au platit o suma colosala, facandu-l pe argentinian al treilea cel mai scump fotbalist din toate timpurile: 90,5 milioane de euro. Pe langa acestia, Juventus a slabit rivala directa, AS Roma, prin transferul celui mai bun jucator al acesteia, Miralem Pjanic, care a venit pentru 32 de milioane de euro.

 

Juventus a reusit sa se intareasca si in defensiva, unde l-a adus gratis pe Dani Alves de la Barcelona, unul dintre cei mai buni fundasi dreapta ai ultimului deceniu, cat si pe Medhi Benatia de la Bayern, sub forma de imprumut.

 

In conditiile in care Paul Pogba va pleca la Manchester United si va deveni cel mai scump jucator all-time, asa s-ar putea alinia echipa juventina sezonul viitor:

 

 

Sau:

 

 

Oricum, Juventus pare a fi o candidata serioasa la castigarea trofeului Champions League in sezonul 2016/2017.