Ponturi pariuri: Concordia Chiajna - ACS Poli Timişoara (Liga 1 - Etapa 1)


15 iulie 2017, Chiajna, Stadion: "Concordia", ora: 18:30

Concordia Chiajna

Concordia Chiajna s-a salvat de la retrogradare cu mari emoţii în sezonul trecut, după ce a câştigat la Piteşti meciul cu vecinii de la FC Voluntari. echipa antrenată de Dan Alexa s-a impus cu scorul de 1-0, golul fiind marcat de Răzvan Grădinaru în minutul 6. Astfel, ACS Poli Timișoara a ajuns la baraj cu UTA, iar Pandurii Târgu Jiu a retrogradat alături de ASA Târgu Mureș.

Dan Alexa a rămas pe banca tehnică a "vulturilor", pentru că şi-a îndeplinit obiectivul. Lotul a fost întârit cu Caparco, Zeba, Tipurić, Bucurică, Caballé, V. Gheorghe şi Kortzorg, însă nu a fost adus niciun atacant, care vor fi în continuare Marius Pena, Robert Răducanu şi Valentin Alexandru. Au plecat în această vară Melinte, Bejan, D. Popescu, Serediuc, Herea şi Ov. Marin.

Pentru meciul de sâmbătă, tehnicianul Dan Alexa nu-l va putea folosi pe Ştefan Bărboianu, care este în perioada de recuperare după o accidentare mai gravă. Până acum Concordia a jucat de 5 ori la Chiajna ACS Poli Timişoara, având 2 victorii, 2 remize şi un eşec. Ilfovenii s-au impus în ultimul meci direct, cu scorul de 3-1, în play-out, pe 10 mai 2017. În etapa următoare Concordia va avea o deplasare grea, la Drobeta Turnu Severin cu CS Universitatea Craiova, astfel că ar fi foarte bine dacă ar debuta în sezonul 2017-2018 cu un succes în faţa bănăţenilor.

Echipa probabilă

Bălgrădean
Buleică, Albu, Zeba, Bucurică
Grădinaru, V. Gheorghe, Deaconu, Fota
M. Cristescu, Pena

Antrenor: Dan Alexa

Total goluri: Peste 2.5 goluri cota 2.30 | Sub 2.5 goluri cota 1.60

ACS Poli Timişoara

ACS Poli Timişoara s-a salvat şi ea de la retrogradare, după ce a obţinut un egal la Mediaș cu Gaz Metan, 2-2, şi după ce a învins-o la baraj pe UTA Bătrâna Doamnă (2-1 şi 3-1). Astfel, antrenorul Ionuţ Popa a reuşit o mare performanţă, ţinând cont de faptul că echipa sa a început campionatul cu o penalizare de 14 puncte.

Ionuţ Popa a rămas şi el pe banca tehnică a "alb-violeţilor", dar faţă de acum un an totus sa schimbat în bine. Lotul a fost întârit în această vară ca niciodată cu jucători buni precum Creţu, Melinte, Țigănașu, Al. Munteanu, Ciucur, Vaşvari, Ov. Marin, Bianconi sau Bud, cu care, în mod normal, timişorenii ar trebui să aibă pretenţii de play-off. Au plecat de la echipă Novak, Bărbuț şi Al. Popovici.

Tehnicianul Ionuţ Popa nu are probleme de lot pentru jocul de la Chiajna, însă nu este decis sută la sută dacă să înceapă cu stoperii Cânu sau Melinte sau Scutaru şi Şeroni, la închidere cu Artean şi Šoljić deşi a venit Vaşvari, iar în atac cu Bud sau Bianconi. Poli a luat o bătaie zdravănă în ultimul amical, 4-0 cu Debrecen VSC, astfel că în cadrul lotului nu este o atmosferă prea bună. De aceea ar fi excelent dacă ar reuşi un rezultat pozitiv la Chiajna, mai ales că în runda următoare o va întâlni acasă pe FCSB.

Echipa probabilă

Straton
Creţu, Cânu, Melinte, Ţigănaşu
Artean, Šoljić
Al. Munteanu, Croitoru, Doman
Bud

Antrenor: Ionuţ Popa

 

Pont recomandat: Ambele echipe înscriu, cota 1.97. Pariază acum!



Statistica ponturilor recomandate în luna iulie, la o miză de 100 RON:
DATA COTA MIZA PROFIT NET Status
1.7.2017 1,53 100 -100 Necâştigător
1.7.2017 1,74 100 74 Câştigător
2.7.2017 1,83 100 83 Câştigător
3.7.2017 1,80 100 80 Câştigător
3.7.2017 1,50 100 -100 Necâştigător
4.7.2017 1,70 100 70 Câştigător
4.7.2017 1,44 100 44 Câştigător
5.7.2017 2,02 100 -100 Necâştigător
5.7.2017 1,57 100 57 Câştigător
6.7.2017 1,91 100 -100 Necâştigător
6.7.2017 1,41 100 41 Câştigător
7.7.2017 1,75 100 75 Câştigător
8.7.2017 2,20 100 -100 Necâştigător
8.7.2017 1,71 100 71 Câştigător
10.7.2017 1,75 100   În aşteptare
11.7.2017 1,57 100   În aşteptare
12.7.2017 1,97 100   În aşteptare
         
TOTAL     95